Mi-e dor de bucurie.
29 Mar 2011 2 comentarii
Odata cu primavara, reincep starile mele. Cele triste si urate, din pacate. Cine nu ma cunoaste, crede ca sufar in permanenta, la citirea acestui blog. Nu sufar. Sau nu tot timpul. In ultimii 2 ani cred, nu ma prea regasesc. Si sa nu se inteleaga gresit, nu are nicio legatura barbatul de langa mine. Il iubesc si ma iubeste, suntem fericiti impreuna. Insa cand nu e langa mine, nici el, pe langa alte persoane, sufar. De singuratate. Si pe langa asta, mi-e ciuda ca am multe persoane in jurul meu la care tin mult si nu realizeaza, nu conteaza pentru ele. Sunt satula de tepe, de raspunsuri seci sau de diferente. Mereu am avut o viziune poate exagerata, poate neinteleasa de unii, despre prietenie. Din punctul meu de vedere, prietenia ocupa un loc imens in viata unui om. E ceva special, deosebit. Asa cred ca sunt si eu, daca dupa tot ce mi se intampla, inca mai sper sa primesc de la acel/acei prieteni ceea ce sunt eu dispusa sa le ofer lor. Adica tot sper sa fiu vazuta, apreciata si tratata cum sunt eu cu adevarat, si nu dupa cum se crede. Daca loialitatea, iubirea si increderea sunt rasplatite cu dezamagiri, minciuni, indiferente si raspunsuri seci.. mai poti continua? Sau cat mai poti continua?
Traiesc intr-o alta tara, cu alta mentalitate si cu alti oameni decat cei langa care am crescut. Aici e diferit, din multe puncte de vedere. Aici sunt singura si eu tot tanjesc la viata mea, de acasa. La casa mea, la patul meu, la prietenii mei, la orasul meu. Dintre atatea lucruri si tot atatia oameni carora le duc lipsa, eu cui lipsesc?!
~ Nu am mai scris de mai bine de-o luna. Nici nu credeam c-o s-o mai fac, insa ce scriu aici, scriu in primul rand pentru mine. Sa ma descarc, si de ce nu, sa recitesc in timp ce trairi am avut. Nu este un blog de fashion, sau mai stiu eu ce. Este unul despre mine, in totalitate. De la ultimul post, am trecut prin multe patanii. Insa si o bucurie. Acum am casa mea si a lui, a noastra. Avem un camin si suntem fericiti!
